Sâmbătă seara, România a terminat la egalitate cu Franța și practic acest rezultat a scos-o din cursa pentru o calificare în care nimeni nu mai credea. Numai că acest 1-1 scos în compania vicecampioanei mondiale poate fi rezultatul de moral cu care Răzvan Lucescu începe să crească o nouă echipă, o generație care poate ataca fără probleme calificarea la Euro 2012.
În urma rezultatului au fost inevitabil voci cârcotașe, dar și optimiste. În funcție de propriile păreri sau de ale altora, de simpatii sau antipatii, oamenii de fotbal au dat verdicte. Au fost însă și voci (iar cea al lui Dinu Gheorghe o exprimă cel mai bine) care au îmbrățișat ideea că naționala va renaște în urma scorului de pe „Stade de France”. „Cele trei mari generații ale fotbalului românesc, Guadalajara ‘70, Euro ‘84 și CM ‘94, s-au născut după câte o remiză în fața unei mari puteri”, a spus președintele brașovean. De pe „Wembley” la Guadalajara
În 1969, naționala României antrenată de către Angelo Niculescu a fost invitată la Londra pentru un amical cu Anglia. Selecționata Albionului era la acea vreme campioană mondială, după titlul câștigat în 1966. Tricolorii au reușit un egal, tot 1-1 și tot după ce au fost conduși. Pentru ai noștri a înscris Florea Dumitrache din lovitură de la 11 metri.
Un an mai târziu, românii reușeau să ajungă la Cupa Mondială din Mexic ‘70, după o pauză de 32 de ani!
IL Luce, egal cu Italia și prima calificare la Euro
Un alt exemplu, dar și un meci care a semănat ca două picături cu cel de sâmbătă, a fost cel al partidei de la Florența, cu Italia, din 1982. În același an, squadra azzura câștigase Cupa Mondială, iar partida cu românii conta pentru calificarea la Europenele din 1984. Echipa condusă de Enzo Bearzot a ratat extrem de mult, Silviu Lung având o evoluție extraordinară într-un joc în care tricolorii au jucat în zece aproape o repriză, Țicleanu fiind eliminat imediat după pauză. S-a terminat 0-0, iar la sfârșitul calificărilor naționala a ajuns la primul campionat european din istorie, Franța ‘84 cu Lucescu senior pe bancă.
Ce nu știe lumea este că noi atunci am jucat două meciuri cu Anglia, unul în ’67 și celălalt în ’69, 0-0 și 1-1Â Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
În Franța, din păcate, puteam să câștigăm doar printr-o minune Rodion Cămătaru, fost internațional
Cu Franța a fost un rezultat bun, care dovedește încrederea care s-a dat băncii tehnice Cornel Dinu, administrator delegat Dinamo
Meciul din ‘82 se aseamănă foarte mult cu cel de sâmbătă. Italia era campioană mondială și era pe val. Rezultatul ne-a ajutat la moral Rodion Cămătaru, fost internațional
„Generația de Aur” a avut parte de victorii
Echipa lui Hagi s-a născut pe spatele unor victorii. În ‘88, tricolorii au îngenunchiat Bulgaria, 3-1, chiar la Sofia, pentru netezirea drumului care a dus la calificarea la turneul final din 1990. Au urmat victoria din Ghencea în fața Danemarcei, 3-1, și Coppa del Mondo. În ‘93, în compania Țării Galilor, chiar la Cardiff, românii au obținut o calificare la cel mai bun Mondial din istorie pentru noi, în urma unui meci de infarct terminat cu victoria noastră, scor 2-1, după ce Bodin a ratat un penalty!
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER